Cum am descoperit depuneri neștiute cu Air Touch?

Depuneri neștiute, care se ascundeau în pieptul meu din răceli de mult uitate. Asta am descoperit cu Air Touch…am descoperit depuneri neștiute cu Air Touch

De curând a trebuit să fac o vizită la spitalul de pneumoftiziologie. Cum am acasă o fetită, m-am gândit să tai riscul oricărei infectari cu orice și m-am dat intens cu Air Touch chiar înainte de a intra în vizită la spital. În cursul vizitei m-am mai dat de câteva ori. Și după vizită mă trezesc că tușesc și iar tușesc.

Depuneri formate de cine știe când din răceli de mult uitate își făceau cale de ieșire din organismul meu prin tusea aceea. Da, am descoperit depuneri neștiute cu Air Touch după ce m-am dat doar de câteva ori.

Sunt mamă și lidera unei echipe tot mai mari. Doresc să îi acord atenția cuvenită fiicei mele, dar și persoanelor care mi-au acordat încrederea de a le fi sponsor. Așa că unele răceli mai trec fără să mă tratez intens, fără să îmi susțin organismul cu uleiuri altfel, decât sporadic, pe fugă. Așa s-au putut forma și cotoroanțele din pieptul meu.

Iar când Air Touch a dat de ele, imediat a stimulat organismul să facă curățenia de rigoare.